Alergatul pe plajă: Beneficii și sfaturi practice
Sportul practicat în timpul verii îți permite să fii creativ, în privința alegerii unui cadru exterior perfect pentru desfășurarea antrenamentelor. Acolo unde locul o permite, poți alerga fără probleme, astfel încât să punctezi încă o sesiune cardio benefică pentru fizic și psihic.
Sedentarismul specific zilelor libere reprezintă o problemă cu care mulți sportivi se confruntă. Însă îl poți evita foarte simplu, daca iei în bagaj echipamentul potrivit și ai un plan bine pus la punct. Chiar dacă ești în vacanță, este important să rămâi activ!
Ți-ai propus să alergi pe plajă? Iată o serie de lucruri pe care este bine să le cunoști:
Care sunt beneficiile alergatului pe plajă?
Alergi pe un sol cu o textură influențată de contactul cu piciorul, de aceea, depui mai mult efort în realizarea antrenamentului pe care l-ai programat. Cinci kilometri alergați de-a lungul coastei sunt mult mai solicitanți decât aceeași distanță, parcursă pe aleile cimentate ale parcului în care obișnuiești să alergi.
De aceea, alergatul pe plajă stimulează mai intens musculatura întregului organism, precum și fluxul de sânge prin vene și artere. Mai mult decât atât, are un rol benefic pentru protecția încheieturilor, datorită solului moale pe suprafața căruia realizezi pașii de alergare.
Pentru că organismul este mult mai solicitat în timpul unei astfel de sesiuni de alergare, sistemul metabolic generează mai multă energie, prin arderea unei cantități mult mai mari de calorii. Asimilează un aport caloric semnificativ, înainte de fiecare ieșire la alergat pe plajă!
Atunci când alergi într-un astfel de mediu, ești expus în mod direct efectelor benefice ale salinoterapiei, prin inhalarea aerului sărat al mării. Acest proces stimulează buna funcționare a sistemului imunitar, susține detoxifierea organismului, reduce oboseala, precum și nivelurile de stres sau anxietate (alături de serotonina eliberată la efort susținut).
Nu în ultimul rând, zilele cu soare în care ieși să alergi pe plajă sunt benefice pentru starea ta de bine. Expunerea la lumină naturală stimulează producția de melatonină, hormon responsabil cu inducerea somnului. Un somn mult mai odihnitor asigură refacerea celulară, relaxarea musculaturii, sporirea puterii de concentrare, precum și reducerea stresului.
Alergatul pe plajă: Sfaturi de care să ții cont
Pentru a te bucura de toate aceste beneficii pe care le asigură alergatul pe plajă:
Realizează antrenamentul la primele orele ale dimineții, sau atunci când soarele se pregătește să apună. Această alegere este importantă din doua motive: primul are legătură cu numărul redus de turiști aflați pe plajă, motiv pentru care poți alerga fără a face slalom printre aceștia.
Apoi, razele UV ale soarelui sunt mult blânde în aceste intervale orare. Însă indiferent de ora la care ieși să alergi pe plajă, îți recomandam să aplici cremă de protecție solara cu factor SPF cât mai ridicat, astfel încât să eviți complicațiile asociate unor posibile arsuri solare.
Aleargă cât mai aproape de mare, în zona umedă a nisipului. Îmbibarea sa cu apă generează o textură solidă a suprafeței pe care alergi, astfel încât puterea de propulsie este mult mai bine susținută. Alergarea pe nisip uscat implică realizarea unui efort intens și cauzează o risipă a resurselor de energie într-un ritm alert.
Alege sensul de alergare pe malul mării astfel încât vântul să bată din spate. Te bucuri astfel de o propulsie mult mai bună, iar efortul depus în timpul mișcării este mult mai bine dozat, comparativ cu alergatul împotriva vântului.
Echipamentul potrivit pentru alergatul pe plajă
În mare, echipamentul pentru alergare pe plajă se compune din aceleași elemente ca cel pentru alergare pe asfalt sau alergare pe trail, adaptându-se, însă, la specificul acestui cadru. Extrem de importante sunt accesoriile din alcătuirea sa, deoarece pot oferi o serie beneficii contextuale. Iată cum trebuie să te echipezi în mod corect:
Îmbrăcămintea pentru alergat pe plajă
Alege imbracaminte realizată din materiale respirabile, ce poate elimina rapid umezeala produsă în urma efortului. Evită hainele de alergare din bumbac, deoarece țesătura sa reține pentru foarte mult timp transpirația, astfel că te poți confrunta cu un anumit disconfort.
Alege haine deschise la culoare, astfel încât razele UV să fie cât mai bine respinse de suprafața acestora. Tonuri de navy sau maro nu sunt indicate pentru practicarea sportului în aer liber, mai ales atunci când afară este soare un puternic, deoarece absorb razele solare și cauzează o senzație de supraîncălzire.
Optează pentru sorturi, maiouri sau tricouri ce garantează mobilitate excelentă și o senzație plăcută la atingere. Atenție la numărul de cusături de pe suprafețele de material, deoarece acestea pot produce iritații la nivelul pielii, mai ales în zonele sensibile.
Poarta șapcă în timpul fiecărei sesiuni de alergare. Alege un produs dintr-un material ușor, prevazut cu o plasă ce poate evita supraîncălzirea la nivelul capului. Asigură-te ca dispune de un cozoroc suficient de mare si sistem de reglare simplu de utilizat.
Încălțămintea pentru alergat pe plajă
Este recomandat să porți încălțăminte de alergare, chiar și atunci când practici acest sport pe suprafața plajei. Pantofii sport pentru acest cadru trebuie să aibă o membrană impermeabilă și un sistem de fixare optim, pentru siguranța piciorului la nivelul gleznei.
De altfel, se poate spune că încălțămintea perfectă pentru alergat pe plajă îmbină forma aerodinamică și greutatea redusă a pantofilor sport de asfalt cu elementele anti-derapare, întâlnite la pantofii sport pentru deplasări pe trail.
Dacă alegi să alergi desculț pe suprafața plajei, menține privirea orientată la 3-4 metri în față, pe suprafața solului, astfel încât să previi contactul posibil cu fragmente de scoică, obiecte înțepătoare sau cu muchii tăioase.
Accesoriile pentru alergat pe plajă
Cei mai potriviți ochelari de soare pentru alergare au lentile polarizate cu dublu rol: asigură o vizibilitate excelentă, mai ales în contextul în razele sunt reflectate de luciul apei; protejează ochii în fața acțiunii nocive a razelor UV.
Centura
Purtarea unei centuri de alergare îți permite să ai la tine cheile, telefonul și recipientul pentru apa, însă fără a fi necesar să le ții în mână. Depozitezi toate aceste obiecte într-un spațiu sigur, astfel încât să știi că nu sunt expuse riscului de a cădea în apă sau pe nisip.
Recipient de apă
Îți permite să ai acces rapid la o sursă de apă potabilă, pentru a te menține hidratat pe întreaga durată a antrenamentului. Alege un bidon prevăzut cu muștiuc anti-vărsare și design ergonomic, pentru a putea fi utilizat fără probleme chiar și fără fi necesara oprirea.
Acum știi cum trebuie să te pregătești în mod corect pentru a alerga pe plajă și care sunt sfaturile esențiale de care trebuie să ții cont, pentru a te bucura de toate beneficiile pe care le oferă acest tip de sport. Comandă online de pe site toate produsele de care ai nevoie și revino apoi pe blog, pentru a descoperi și alte informații la fel de interesante.
Your email address cannot be published. Required fields are marked*
No comments